vineri, decembrie 13, 2024
Google search engine
AcasăTechnologiePrima Olimpiadă internaţională AI atrage atenţia asupra chestiunilor morale şi etice

Prima Olimpiadă internaţională AI atrage atenţia asupra chestiunilor morale şi etice

„Sunt unele chestiuni specifice de ordin moral şi etic legate de inteligenţa artificială (AI) asupra cărora vom atrage atenţia prin această Olimpiadă”, au declarat marţi Aleksandar Velinov şi Elena Marinova, fondatorii primei Olimpiade Internaţionale de Inteligenţă Artificială, citaţi de Asociaţia Echipelor Olimpice pentru Ştiinţe ale Naturii.

„Dorim să oferim expunere celor mai buni elevi şi studenţi din lume din domeniul Inteligenţei Artificiale, să împărtăşim experienţelor liderilor din domeniul AI cu privire la modul în care ei abordează pregătirea şi să le oferim tinerilor o oportunitate să clădească prietenii care vor dura întreaga viaţă”, a declarat Velinov cu privire la obiectivele competiţiei.

„După importanta apariţie a ChatGPT la începutul lui 2022, în vara lui 2023 companiile lucrau deja febril la proiecte AI. Inteligenţa artificială a reuşit un salt spectaculos şi a obţinut o poziţie independentă în ştiinţă, pe acelaşi palier cu discipline precum informatica, lingvistica, matematica”, a susţinut şi Marinova.

Ideea de a crea o Olimpiadă de AI a apărut în 2023, pe când Bulgaria a găzduit cea de-a 20-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Lingvistică, aminteşte Velinov. „Am decis că ar fi o extensie naturală să înfiinţăm o Olimpiadă de AI aici, pentru că Bulgaria a fost prima gazdă a Olimpiadei Internaţionale de Informatică în 1989”, a adăugat el. Bulgaria a participat la primele ediţii ale Olimpiadelor internaţionale de matematică, fizică, chimie şi biologie, iar această tradiţie va continua prin Olimpiada Internaţională de Inteligenţă Artificială, conform lui Velinov.

Conform celor doi specialişti, o motivaţie importantă pentru înfiinţarea competiţiei este consolidarea poziţiei Bulgariei ca destinaţie unde sunt dezvoltate noi tehnologii la nivel mondial. Elevi şi studenţi din aproape 40 de ţări vor vizita Burgas în perioada 9 – 15 august pentru Olimpiadă, iar oameni de ştiinţă de la universităţi de prestigiu din întreaga lume vor fi implicaţi în organizare şi crearea subiectelor, iar Google va fi sponsor general.

„La Burgas dispunem de sprijinul financiar şi logistic al primarului şi al întregii echipe a Municipalităţii Burgas. În plus, Burgas la Marea Neagră este o destinaţie care cu siguranţă merită văzută şi credem că oaspeţii noştri se vor îndrăgosti de Bulgaria”, a declarat Velinov.

Olimpiada se va desfăşura sub patronajul preşedintelui Rumen Radev. Olimpiada este organizată cu sprijinul instituţional al Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei şi al Municipalităţii Burgas.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine

Most Popular

Recent Comments